Eveniment

LENTILA CULTURALĂ – Paradoxala civilizație în rețea

Share
Share

Spaima de logică. Inflația cuvintelor.

Un neadevăr frecvent vehiculat este manipularea prin social media. Orice întreprindere media are și o componentă menită să influențeze publicul. În perioada stalinistă se numea spiritul partinic, în vremea național comunismului cultură și educație socialistă, care avea o instituție proprie cu filiale în județe, după ‘89 s-au cristalizat curentele pro și anti occident, cu diferite denumiri de nișă iar revoluția digitală ne-a fericit cu termenul direct și onest de influencer. Sunt de fapt manifestări ale propagandei, o ramură a vastului sector de publicitate. Indiferent de orientare și metodă, această industrie are un singur dar imens handicap: ea funcționează numai cu colaborarea publicului. Cea mai eficientă armă împotriva manipulării este ignorarea. Cel mai eficient sprijin de care poate beneficia este să fie atacată, cu cât mai virulent, cu atât mai bine. Nici o reclamă, oricât ar fi ea de costisitoare și de sofisticată, nu poate echivala cu victimizarea. Înainte de toate cineva care este atacat este beneficiarul unui certificat de importanță. Dacă nu ar fi important, lumea l-ar ignora. Așa poate ajunge pe buzele tuturor.

Spectacolul social media nu are neapărat intenția de a induce publicul în eroare. De cele mai multe ori e plănuită doar o diversiune. Atenția este abătută de la problemele spinoase ale zilei, pentru care demnitarii nu au răspunsuri sau la care preferă să nu răspundă. În schimb sunt vehiculate tot felul de fleacuri numai buna să incite spiritele în jurul unei chestiuni în fond lipsite de importanță. Sub aspectul limbajului diversiune se construiește cel mai bine pe confuzii terminologice. În social media circulă de pildă o serie de etichete care nu au la baza o definiție clară. Termeni ca șoroșist, suveranist, globalist etc. sunt definiți aproximativ, fiecare utilizator poate interpreta definiția cum îi convine, mai ales că nimeni nu e preocupat de definiție, disputele degenerează rapid și definiția dispare în amalgamul de vulgarități și expresii prefabricate.

Trăim într-un câmp ideatic indus și fals. Nu la-m creat ci am fost absorbiți în el iar lumea care ni se prezintă în spațiul virtual este fabricată de algoritmi și are menirea să ocolească abil realitate. Un neadevăr plasat abil într-un context generator de senzație este mult mai ușor acceptat decât un adevăr științific corect, rostit într-un limbaj arid. Social media este o vegetație luxuriantă invadată de seve otrăvite. Supraviețuirea este condiționată de filtrele funcționale care înlătură energiile negative inerente diversiunii  și manipulării. Logica este o știință simplă, constructele ei clare – sau false. Ele nu trebuie comunicate, ci aplicate. A da replica este o operațiune inutilă. A ignora o postare fiindcă este ilogică este o rezolvare a problemei. Învinuit de moraliștii care cer mereu acțiune, nu uita că trăim vremuri inflaționiste chiar dacă se întâmplă mai ales în virtual, iar pe vremea inflației orice tranzacție produce exact contrariul ei.

Este un joc între decizie și control. Dacă rețeaua este nesupravegheată, controlul îl deține publicul. Foarte democratic, vor spune unii, iar pentru alții  ar fi de neacceptat. E în joc o doză de orgoliu individual dar și de orgoliu instituțional. Cine stabilește anumite valori? Publicul? Pe lângă acuzația de populism stă întrebarea retorică: dar prestigiul nostru unde rămâne? Am citit postările unor profesori oripilați de ideea că studenții le-ar putea da note. Nevoia de autoritate devine salvarea tradiției, a identității etc. iar absența autorității sau negarea ei primește interpretări criminale. Între ele balansează viața în rețea. Cu mecanismele ei, fără nevoia de logică.

z.d

Share
Alte articole
Eveniment

PE CINE AU DERANJAT NUCII DIN CURTEA SPITALULUI JUDEȚEAN BISTRIȚA?

Dorel Cosma La Spitalul Județean Bistrița, în plin „festival al utilajelor grele”,...

Eveniment

Mesaj de recunoștință și omagiu cultural

Există oameni care nu doar trăiesc cultura, ci o respiră, o apără...

Eveniment

CAFENEAUA BC – LA O POVESTE CU SCRIITORUL ZORIN DIACONESCU

  foto&film: Florin Coșoiu